Angajăm:

Jurist / Юрист

Dacă ești un specialist în domeniul juridic și ai experiență de muncă, dar dorești să te dezvolți și mai mult în această direcție, atunci vino la noi! Suntem gata să-ți oferim tot de ce ai nevoie pentru aceasta.

Obligațiuni:
·                     Elaborarea, încheierea și contabilizarea contractelor
·                     Procedura prealabilă și revendicarea în instanțele de judecată, precum și organizarea introducerii procedurii de executare în cadrul unei hotărâri judecătorești
·                     Lucru cu debitorii privind returnarea arieratelor
·                     Verificarea corectitudinii gestionării înregistrărilor personalului
·                     Îndeplinirea verificării juridice a contractelor
·                     Analiza juridică a reglementărilor interne ale companiei
·                     Reprezentarea intereselor companiei în relațiile cu autoritățile publice
·                     Obținerea și reînnoirea autorizațiilor
Cerinţe:
·                     Studii superioare în domeniul juridic
·                     Cunoașterea la nivel avansat a limbilor rusă și română
·                     Dorința de creștere personală și profesională
·                     Punctualitate, rezistență la stres, responsabilitate
·                     Stil vestimentar prezentabil
·                     Deținerea unei mașini personale este binevenită
·                     Disponibilitatea pentru munca extracurriculară și călătoriile de afaceri (nu mai mult de 1 zi)

Termeni și condiții:
·                     Loc special echipat în birou
·                     Program de lucru:
Luni-vineri de la 8:00 la 17:00 (pauză 13:00-14:00),
Sâmbătă de la 9:00 la 13:00
·                     Pachet corporativ de comunicații mobile
·                     Pachet social complet
·                     Personal tânăr și amiabil
·                     Manageri competenți
 
 Trimite CV-ul la hr@xiaomistore.md   cu o fotografie atașată, indicând locul vacant pentru care optezi.
Telefon de contact - 0788 00 724
Chișinău, șos. Muncești, 41 (lângă gară)
 
 Если ты  специалист в юридической области и обладаешь опытом работы , но хотел бы развиться еще лучше в данном направлении, тогда приходи к нам! Мы готовы предоставить тебе все необходимое для работы.

Обязанности:

  • разработка, заключение и учёт договоров
  • пред исковое и исковое производство в судебных инстанциях, а также организация введения исполнительного производства в решении суда
  • юридическая работа с должниками по возврату задолженностей
  • инспектирование правильности введения кадрового делопроизводства
  • проведение юридической проверки контрактов
  • юридический анализ внутренних регламентов компании
  • представление интересов компании во взаимоотношениях с публичными органами
  • получение и продление разрешительной документации.

Требования:

  • Высшее юридическое образование
  • Знание русского и румынского языков в совершенстве
  • Стремление к профессиональному и личностному росту
  • Пунктуальность, стрессоустойчивость, ответственность, целеустремленность;
  • Опрятный и презентабельный внешний вид
  • Наличие личного авто приветствуется
  • Готовность ко внеурочной работе и командировкам (не более 1 дня).

Условия:

  • обустроенное рабочее место в офисе
  • график работы: пн-пт с 09.00-18.00 (перерыв с 13.00-14.00), суббота с 9.00-13.00
  • корпоративный пакет мобильной связи
  • полный соц.пакет
  • доброжелательный коллектив и адекватные руководители

 Высылайте резюме на hr@xiaomistore.md  в обязательном порядке с прикрепленным фото и с указанием вакансии на которую претендуете. 
Номер - 0788 00 724
Кишинев, шос. Мунчешть, 41 (недалеко от ЖД вокзала)


moldovajob.md