Angajăm:

Director Financiar

Suntem în căutarea unui Director Financiar calificat și experimentat pentru a se alătura echipei noastre. Directorul Financiar va juca un rol vital în gestionarea și dezvoltarea resurselor financiare ale companiei.

Principalele responsabilități includ:

  • Întocmirea și elaborarea bugetelor
  • Analiza financiară a activității întreprinderii
  • Prognosticarea și planificarea activității financiare a companiei
  • Estimarea oportunității și eficacității investițiilor de capital și/sau atragerii de investiții sau credite
  • Elaborarea rapoartelor și/sau a dărilor de seamă specifice
  • Elaborarea strategiilor investiționale pe termen scurt, lung și mediu
  • Elaborarea business planurilor pe termen scurt, lung și mediu.

Cerinţe faţă de candidaţi: Pentru a fi considerat un candidat potrivit pentru acest rol, trebuie să îndepliniți următoarele cerințe:

  • Experiență de minim 3 ani într-un post similar
  • Studii superioare economice sau financiare
  • Cunoașterea limbilor: română, rusă 
  • Abilități organizatorice și analitice înalte
  • Cunoașterea programelor MS Office

Beneficii:

  • Posibilitatea de a activa în cadrul unei companii stabile, aflate în proces de dezvoltare dinamică
  • Sarcini ambițioase, provocatoare și promițătoare
  • Dezvoltare profesională continuă
  • Atmosferă plăcută de lucru
  • Beneficii non – financiare (prânz, ceai, cafea din partea companiei).

*Oferim un salariu motivant acordat în funcție de experiența, calificările și abilitățile candidatului. Suntem o companie care promovează diversitatea și oferim un mediu de lucru stimulant și oportun pentru dezvoltarea profesională.


moldovajob.md