Angajăm:

Șef Direcția Financiară

Dacă ești o persoană responsabilă, ambițioasă, ordonată căreia îi place să se dezvolte în conformitate cu legislația în vigoare cât și normele interne ale companiei te așteptăm în echipa noastră - “Vicoliv Grup” SRL.

Obiectivul postului:
Asigurarea administrației companiei cu informații obiective în timp real privind activitatea economic-financiară a companiei inclusiv consolidarea proceselor interne privind optimizarea cheltuelilor.

Responsabilități principale, sarcinile de bază ale funcţiei vacante, conform fişei postului:

  • Analiza informațiilor financiare pentru a elabora previziuni privind condițiile de afaceri, sectoriale, economice pentru luarea deciziilor de investiții;
  • Interpretarea datelor cu influență asupra programelor de investiții precum prețuri, randament, stabilitate, tendințele riscurilor de investiții;
  • Monitorizarea evoluțiilor economice, industriale prin analiza informațiilor existente;
  • Elaborarea recomandărilor cu privire la investiții, calendarul investițiilor pentru companii, angajații organizațiilor de investiții etc.;
  • Determinarea prețurilor la care valorile mobiliare ar trebui sindicalizate;
  • Pregătirea planurilor de acțiuni pentru investiții pe baza analizelor financiare;
  • Analiza comparativă a valorilor mobiliare dintr-o anumită industrie;
  • Elaborarea rapoartelor cu privire la tendințele economice generale, corporații individuale, industrii;
  • Crearea de rapoarte lunare și anuale pentru a identifica rezultatele, tendințele și previziunile financiare;
  • Examinarea atentă a tuturor rapoartelor financiare și a tuturor datelor pentru a verifica discrepanțele cu bugetele planificate;
  • Culegerea și prelucrarea informațiilor necesare centralizărilor periodice;
  • Urmărirea circuitelor documentelor;
  • Asigură suport pentru pregătirea bugetului anual de venituri și cheltuieli si distribuirea acestuia pe: regiuni /filiale, etc.

Studii şi calificarea necesară:

  • Studii superioare în domeniul economic, finanțe, contabilitate
  • Experiență de munca la un post similar de minimum 2 ani
  • Cunoștinte procedurale din domeniu
  • Cunoaște bine sistemele de operare 1C, PC ( Microsoft Excel- avansat , Word)
  • Abilităţi de analiză şi soluţionarea problemelor din domeniu
  • Abilităţi de organizare şi planificare
  • Bune abilități interpersonale (lucru în echipă, abilități de comunicare)
  • Atenție la detalii, acuratețe
  • Îndeplinirea altor atribuții necesare în cadrul activității departamentului financiar contabil
  • Gândire strategică
  • Persoană orientată către rezultate
  • Persoană extrem de organizată cu atenție deosebită pentru detalii
  • Capacitate bună de sinteză și analiză
  • Capacitate de a lua decizii eficiente, de a respecta deadline-uri
  • Dorință continuă de autoperfecționare și dezvoltare profesională

Condiţii generale de participare la concurs:

  • Deţine cetăţenia Republicii Moldova;
  • Posedă limba română şi alte limbi oficiale de comunicare
  • Are capacitate deplină de exerciţiu;
  • Este apt/ă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei,
  • Nivel înalt de inteligență, responsabilitate și exigență;
  • Disponibilitate full-time.

Beneficii:

  • Salariu atractiv și un sistem de motivare funcțional;
  • Oficiu accesibil, amplasat în zona centrul capitalei;
  • Un mediu de lucru axat pe dezvoltare profesională;
  • Un colectiv tânăr unit de profesioniști.

Expediază CV-ul cu poza la adresa: HR@vicoliv.md cu mențiunea "Analist financiar" și indică numărul de contact.
Sau apelează: 078210057
Doar candidații ce corespund cerințelor vor fi invitați la interviu.

Notă: Prin expedierea CV-ului, vă exprimați acordul pentru prelucrarea datelor Dvs. cu caracter personal în cadrul procesului de recrutare.


moldovajob.md