„Unisolar” este cea mai importantă companie de pe piața energiei regenerabile fondată în 2009 adunîndu-i pe cei mai mari jucători de pe piață într-un ecosistem unic.
Suntem specializați în construcția centralelor solare industriale, de la etapa de planificare pînă la punerea în funcțiune.
Compania noastră implementează proiecte de megawați și are deja clienți fideli care revin la noi de fiecare dată cînd au nevoie.
Realizările cu care ne mîndrim:
- o experiență de 14 ani pe piață;
- reprezentanțe la Chișinău, Kaunas, Kiev;
- peste 250 MW produși ca urmare a proiectelor realizate;
- peste 400 de clienți mulțumiți;
- valoarea indicelui de loialitate a consumatorilor de 9,25.
- Avem o colaborare eficientă cu „Huawei”, „Fronius”, „Longi Solar”, „KBE” și alți parteneri internaționali.
SARCINILE TALE:
- identificarea clienților;
- efectuarea de apeluri reci către clienții din bazele de date existente (calificarea lead-urilor ținînd
- cont de obiectivele managerului de vînzări);
- procesarea cererilor de intrare pe baza scriptului;
- organizarea întîlnirilor cu clienții;
- elaborarea ofertelor comerciale;
- realizarea și susținerea prezentărilor;
- introducerea datelor în sistemul CRM;
- urmărirea datoriei debitoare;
- întocmirea rapoartelor în conformitate cu standardele companiei;
- organizarea circulației documentelor cu executanții lucrărilor;
- îndeplinirea planului de vînzări.
ESTE IMPORTANT:
1. să fii mobil (ar fi foarte bine să ai un automobil personal);
2. să poți gestiona timpul în mod eficient;
3. să cunoști foarte bine tehnicile de vînzări și să știi să le pui în practică;
4. să ai experiență în purtarea de negocieri la nivelul managementului de vîrf, al conducătorilor și
proprietarilor de companii;
5. să ai experiență în domeniul vînzărilor active și al efectuării apelurilor reci;
6. să ai competențe în căutarea și sistematizarea informației;
7. să poți gestiona obiecțiile, să știi să-ți argumentezi poziția și să-ți impui valorile;
8. să-l poți face pe client să accepte tranzacția;
9. să ai abilități de negociere și convingere;
10. să ai experiență în utilizarea sistemului CRM;
11. să știi să lucrezi în echipă și să fii dispus la deplasări în interes de serviciu;
12. să ai capacitatea de autoorganizare;
13. să fii atent la detalii;
14. să ai abilități de comunicare;
15. să fii responsabil și cu spirit se inițiativă;
16. să vorbești fluent limbile română și rusă.
OFERIM:
- șansa de a activa într-un domeniu interesant cu o mulțime de oportunități;
- susținere constantă în atingerea obiectivelor propuse;
- relaționare zilnică cu proprietarii de afaceri;
- posibilitatea de a construi o carieră de succes și a cîștiga mai bine;
- șansa de a face parte dintr-o echipă tînără și binevoitoare;
- programe de instruire și traininguri corporative.
Program de lucru: 9:00-18:00 (cu pauza de masă de o oră), de luni pînă vineri.
Salariu: 30000-50000 lei (format din partea fixă și bonus de îndeplinire a obiectivelor planificate).
Ca să afli mai multe despre noi accesează:
https://www.unisolar.md/
https://www.facebook.com/Unisolar-Moldova-103410442295287
https://www.instagram.com/unisolar_moldova/
VREI SĂ FII PARTE DIN ECHIPA NOASTRĂ? Expediază CV-ul și vino să lucrăm împreună pentru rezultate frumoase.
Telefon: +38067 579 94 51/+38063 659 48 40 (Viber, WhatsApp, Telegram)
e-mail: unisolar_hr@unisolar.com.ua (Maxim, responsabil resurse umane)